Precedentul istoric pe care trebuie să-l evităm
1946. Blocul Partidelor Democrate, alianța electorală care forma guvernul de stânga al prim-ministrului dr. Petru Groza, era formată din Partidul Comunist Român, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor (formațiunea politică a prim-ministrului), Partidul Național Liberal-Tătărescu, facțiunea țărănistă a lui Anton Alexandrescu și Uniunea Patrioților. BPD a condus o campanie electorală caracterizată prin folosirea tacticilor de intimidare și a abuzurilor electorale împotriva partidelor istorice – PNL și PNȚ.
Deși există unele discuții în contradictoriu asupra rezultatelor exacte ale alegerilor, se poate aprecia că BPD și aliații lui nu au câștigat mai mult de 48%. Există estimări care apreciază că PNȚ ar fi câștigat în mod real suficiente voturi ca să formeze singur guvernul sau, în cel mai rău caz, în alianță cu alte partide anticomuniste. Rezultatele oficiale consfințeau însă victoria zdrobitoare a stângii – BPD, 348 de mandate (379 împreună cu aliații), PNȚ, 32 de mandate iar PNL doar 3.
Cu câteva luni înainte de alegeri, liderii comuniști își exprimaseră încrederea în șansele de câștigare a 70 până la 80% din mandatele de deputat (declarațiile ministrululi justiției Lucrețiu Pătrășcanu și a ministrului afacerilor interne Teohari Georgescu), sau chiar a 90% (Miron Constantinescu, șeful ziarului comunist Scânteia). Fostul ministru de externe Constantin Vișoianu se plângea lui Adrian Holman, ambasadorul britanic la București, că BPD-ul își asiguraseră toate mijloacele pentru a câștiga alegerile prin fraudă.
Perioadele campaniei electorale și a alegerilor propriu zis au fost marcate de violențe și acțiuni de intimidare generală executate de detașamente ale BPD-ului. Mai înainte de alegeri, libertatea de asociere a fost drastic redusă printr-o serie de legi. Groza recunoștea caracterul limitativ al decretelor cu putere de lege inițiate de guvern, dar le considera ca fiind necesare pentru asigurarea ordinei și liniștii în țară.
În realitate, BPD a primit între 44,98% și 47% din voturi, ceea ce contrazicea atât pretențiile guvenului Groza cât și ale opoziției (peste 80% din voturi!). Rezultatul, deși venea la sfârșitul unei campanii caracterizată prin numeroase fraude, ar fi permis celor două partide principale de opoziție să formeze un guvern de coaliție care ar fi avut majoritatea necesară în Parlament.
Rezultatele alegerilor a confirmat intrarea României pe orbita Uniunii Sovietice și apartenența ei efective la blocul răsăritean odată cu izbucnirea Războiului Rece. Pe 19 noiembrie, cele trei partide de opoziței: Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc și facțiunea lui Constantin Titel Petrescu desprinsă din Partidul Social Democrat, au protestat în mod oficial, acuzând guvernul Groza de falsificarea votului.
În lunile care au urmat, comuniștii și-au concentrat acțiunile pe reducerea la tăcere a opoziției și pe câștigarea monopolului puterii.
În vara anului 1947, Afacerea Tămădău a asigurat pretextul pentru eliminarea din viața politică a țărăniștilor și liberalilor, interzise în mod oficial după punerea sub acuzare a lui Iuliu Maniu și judecarea lui într-un proces spectacol. Partidul Național Liberal-Tătărescu, care a început să critice guvernul Groza cam în aceeași perioadă, s-a retras din BPD, dar a fost implicat în scandalul Tămădău, toți liderii săi fiind înlocuiți cu persoane loiale comuniștilor.
Comuniștii i-au absorbit în cele din urmă pe social-democrați, formându-se așa numitul Partid Muncitoresc Român.
......................
completare de la moa... “așa numitul Partid Muncitoresc Român” este stra-stra-stramosu’ FSN-ului lui Ilici, din care iesi actualu’ PSD, neo-bolsevici “romani” cu mercedesuri nemtzesti...
Precedentul istoric pe care trebuie sa-l evitam - Soim Press
Written by Super UserSoim Press baga la greu content, pe tema istorica dar si actuala: 1946 - 2012...remember
http://soim.ro/story.php?title=precedentul-istoric-pe-care-trebuie-sa-l-evitam-1
Latest from Super User
- Replierea...ne-am unit, urmează fie un neam organizat, fie nimic
- Rusia, agentura evreiească și războiul subteran din SUA - război răbufnit chiar acum la vedere
- Pregatirea de cutremur
- Vă ordon treceți Prutul! - Cavaleria americană - garantul Reîntregii României
- Kovesi, tinta Mossad. Reteaua ruso-evreiasca care a jefuit Romania
348 comments
-
Comment Link
Friday, 14 August 2015 04:42
posted by FertDab
Xanax And Alcohol Withdrawal Irritable Propranolol And Xanax . Xanax Cause Constipation Tranxene Sd Vs Effexor Buy Xanax Does Xanax Cause Dementia Xanax Safe For Fetus Zoloft And Xanax For Mild Depression Xanax Minutes No Prescription Needed . Central Xanax Paxil And Xanax Taken Together Xanax Blues Habit Forming alprazolam overdose. Xanax Tri Score Xanax Withdrawal More Drug_side_effects Xanax Common Dosage How Long Is My Xanax High .
-
Comment Link
Tuesday, 11 August 2015 06:47
posted by CFPaxy
Bar Side Effects 2mg Xanax Xanax And Increased Anxiety Xanax No Prescription No Membership xanax bars. Psilocybin And Xanax And Public Speaking Buy Xanax Xanax Relax Xanax In Early Pregnancy Trying To Conceive . Xanax And Menstruation Depression Xanax Usage Prescribed . Xanax In Body Side Effects Xanax And Liquor Use Xanax Side Effects On Infants Xanax Overdose And Alcohol Xanax As Needed Proper Xanax Dosage Drug
-
Comment Link
Saturday, 08 August 2015 06:45
posted by Hlopnal
Xanax Depresija Xanax Dosage Range Acute Narrow Angle Glaucoma Buy 2mg Xanax Prescription order alprazolam online no rx. Neurontin Xanax Xanax How Long It Effects Xanax Blood Test Green Xanax 3mg Picture . Percocet Birth Defects Alprazolam Xanax Xanax Online Low Membership . Xanax And Ethanol Combination Pantoprazole No Prescription Xanax How Long Does Xanax Panic Disorder Xanax With Cymbalta Symptoms Of Xanax No Prescription Online Order Zoloft And Xanax At The Same Time Side
-
Comment Link
Wednesday, 05 August 2015 11:48
posted by Millsl
Xanax Funny Erowid Experiences Xanax Pharmaceuticals . Xanax Vs Lexapro Xanax Xr Withdrawal Symptoms Narrow Angle Glaucoma Most Effective Way To Bring Xanax Xanax Effects Last Birth Control Pills Calgary Xanax Pictures Xanax Medicine . Xanax Duration Time Xanax Caylee Partied Xanax Off Patent order xanax cod. Elimination Buy Prescription For Xanax Xanax Effect Time Xanax Western Union Xanax With Food .
-
Comment Link
Sunday, 02 August 2015 16:37
posted by Kopma
How Long Pre Xanax Starts Working Xanax With Klonopin Withdrawal Symptoms . Lowest Xanax Online No Prescription Does Xanax Cause Weight Gain Affect Expired Xanax Safe Or Zoloft Cheap Xanax Fentanyl Xanax And Vicodin Xanax Effects On The Brain . How Many Xanax Would I Take Xanax Parkinson's How Do You Get A Medication For Xanax buy xanax online without prescription. Xanax Seroquel Interface How Many Xanax Hates It Take To Overdose Off Of Xanax Withdrawal Symptoms Valerian Xanax Herb .
-
Comment Link
Friday, 31 July 2015 17:07
posted by Huoplus
Xanax Maker Xanax Nerve Entrapment Snorting Or Swallowing Xanax buy xanax online no prescription. Orange Bars Xanax Withdrawal Symptoms Xanax White Counter Butalbital Xanax Interaction Taking Xanax Withdrawal . Black Upjohn Xanax Ultram And Xanax Dose . Switching From Xanax To Klonopin Withdrawal Symptoms Snorting Xanax For Public Speaking Mixer Suboxone And Xanax Xanax And Youth Cocktail Weaning Off Xanax What Are Xanax Anxiety And Panic Disorder
-
Comment Link
Thursday, 30 July 2015 10:39
posted by KeledonSaHarl
Cheap Tramadol No Prescription Overnight Discount Sandoz Tramadol Hcl 50mg Tramadol Without Medical And Free Shipping http://onlinetramadol.iscookin.com/ - order tramadol without prescription. Tramadol Chats Kb Tramadol No Prescription And Acetaminophen Tablets For Dental Pain Tramadol Hydrochloride Zyrtec Leaflet Tramadol . Order Tramadol Without Health Will Tramadol Appear On Drug Screen . Zoloft Dog Dosage Tramadol Without Prescription Tramadol Hcl 50 Mg Tablets Cheap Over The Counter Tramadol Tramadol Reactions Tramadol Exercise Healthy Tramadol And Paxil Interaction
http://www.novinka-tambov.ru/guestbook/add/+[PLM=0 - [N - +GET+http://www.novinka-tambov.ru/guestbook/add/+[0,5822,4988 - +-%3E+[N - +POST+http://www.novinka-tambov.ru/guestbook/add/0/+[0,0,5569 - - Tramadol Withdrawal Sleep Drug
http://www.canuckabroad.com/forums/how-to-vote-in-the-federal-election-vt4507-10.html - Volta Tramadol
http://www.dvdactive.com/forums/dvd-and-movies/dvd-v2200u-samsung-mto-multiregion.html?post_id=59585&action=quote - Tramadol And Carbamazepine Withdrawal Symptoms
http://www.ijme.in/index.php/ijme/article/view/662/1639+[PLM=0 - +GET+http://www.ijme.in/index.php/ijme/article/view/662/1639+[0,37809,46733 - +-%3E+[N - +POST+http://www.ijme.in/index.php/ijme/comment/add/662/1639/0/save+[0,0,25937 - - Tramadol Online Non Prescription
http://www.lazerdist.ru/index.php?product_slug=lazernyj-nivelir-lp106&productID=1372&ukey=discuss_product&did=36&page=343"jordan13yords=";_captcha_recognized;_success_%28from_first_page%29;= - Lancel - Drug Interactions Tramadol Hcl
http://www.uk-mistresses.com/vBulletin/member.php?u=99003 - Tramadol Withdrawl More Drug_interactions -
Comment Link
Wednesday, 29 July 2015 13:09
posted by miokl
Online Drugs Xanax Xanax Alplax Premenstrual Syndrome . Actifed Xanax Taking Nyquil With Xanax Guaranteed Overnight Delivery Xanax Au Pair Xanax Before Interview Withdrawal Symptoms Xanax And Sudafed Tylenol Phenytoin Interaction With Xanax Buy Shipping . Xanax For Krista Allen Discount Mixing Prozac No Prescription Xanax Online Xanax Abuse Withdrawal order xanax fedex delivery. Xr Xanax Mg Xanax Fass Xanax Online Rx Urine Culture Xanax .
-
Comment Link
Tuesday, 28 July 2015 14:57
posted by SagitterNiHarl
News Ultracet Tramadol Cheap Tramadol Read A Prescription Fast Delivery Tramadol 58 92 http://onlinetramadol.iscookin.com/ - order tramadol no prescription. Tramadol Serotonin Syndrome Fluoxetine Tramadol Hydrocodone Ultram Er Lyrica Vs Oxycodone Tramadol Hydrochloride Tramadol Phenylephrine . Tramadol Mix Suboxone Tramadol Hcl Tab 50mg . Low Cost Prescription Tramadol Dosage Tramadol Medication Treatment Lortab Tramadol Interaction Chinese Tramadol Nausea Tramadol Apap Cheap Fioricet Medication Online Phentermine Tramadol
http://bucaginkorebesi.blogcu.com/40-gb-lik-fotograf/6894805 - Tramadol Dose Veterinary Medicine
http://nudiidun.blogg.no/1360834272_jeg_er_s_adhd_at.html - How Long Do Side Effects Of Tramadol Last Nsaid
http://www.mocavo.com/Campus-Communique-the-Official-Bulletin-of-Uncw-2001-Volume-30/460493/190 - Tramadol Every Other Day
http://www.mocavo.co.uk/Monthly-Bulletin-of-Books-Added-to-the-Public-Library-of-the-City-of-Boston-3/424992/174 - Free Online No Prescription Buy Tramadol
http://forum.simutrans.com/index.php?topic=7056.0 - Tramadol Not Working Withdrawal Symptoms
http://www.tiles4all.co.uk/blog/no-more-ply-strong-durable-6mm-backer-board#comment-268229 - Tramadol Controlled Release Anesth Analg -
Comment Link
Sunday, 26 July 2015 19:08
posted by DurichJeHarl
Tramadol Mixed With Rum How Long Does It Take Tramadol To Leave Your System . Tramadol Thrombocytosis 180 Naproxen No Prescription Tramadol Tramadol Impurities Quality Tramadol Drug Interaction Tramadol Buy London Tramadol Xl . Tramadol Allergy Drug Consultation Buy Tramadol No Prescription Vicodin Versus Tramadol http://onlinetramadol.iscookin.com/ - buy tramadol no prescription. Tramadol Overnight Delivery No Prescription How Much Tramadol Does It Take To Abuse Gabapentin And Tramadol Tramadol 50 Mg Capsules Ultram .
http://www.mocavo.com/The-University-of-Georgia-Bulletin-General-Catalogue-1937-1939/931262/20 - Tramadol And Xanax Interaction
http://blog.liverez.com/2014/08/08/the-performance-dashboard-track-your-vacation-rental-business-from-anywhere-on-any-device/comment-page-1/#comment-6629+Result:+%E8%F1%EF%EE%EB%FC%E7%EE%E2%E0%ED+%ED%E8%EA%ED%E5%E9%EC+%22DariosLDmr%22;+%EF%F0%E8%F1%F3%F2%F1%F2%E2%F3%E5%F2+nofollow;+%F3%F1%EF%E5%F5+-+%E7%E0%EF%EE%F1%F2%E8%EB%E8+%E2+%EF%E5%F0%E2%FB%E9+%EF%EE%EF%E0%E2%F8%E8%E9%F1%FF+%F0%E0%E7%E4%E5%EB+%22http://blog.liverez.com/2014/08/08/the-performance-dashboard-track-your-vacation-rental-business-from-anywhere-on-any-device/%22; - Tramadol Equipment
http://world4dream.ru/click.php?http://chance.rusff.ru/post.php?tid=26 - Tylenol 3 Legal Tramadol
http://www.incomt.ru/company/gostevaya-kniga/?add=new - How Much Do Tramadol Sell For
http://www.concrete5.org/community/forums/jobs1/ - Cheap Tramadol With Free Shipping
http://www.bamaru.com/index.php/2009/02/startup-idee-fashioncoach20/comment-page-1/#comment-1062075 - Pain Relief Tramadol Opioid Receptors
Leave a comment
Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.
