Precedentul istoric pe care trebuie să-l evităm
1946. Blocul Partidelor Democrate, alianța electorală care forma guvernul de stânga al prim-ministrului dr. Petru Groza, era formată din Partidul Comunist Român, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor (formațiunea politică a prim-ministrului), Partidul Național Liberal-Tătărescu, facțiunea țărănistă a lui Anton Alexandrescu și Uniunea Patrioților. BPD a condus o campanie electorală caracterizată prin folosirea tacticilor de intimidare și a abuzurilor electorale împotriva partidelor istorice – PNL și PNȚ.
Deși există unele discuții în contradictoriu asupra rezultatelor exacte ale alegerilor, se poate aprecia că BPD și aliații lui nu au câștigat mai mult de 48%. Există estimări care apreciază că PNȚ ar fi câștigat în mod real suficiente voturi ca să formeze singur guvernul sau, în cel mai rău caz, în alianță cu alte partide anticomuniste. Rezultatele oficiale consfințeau însă victoria zdrobitoare a stângii – BPD, 348 de mandate (379 împreună cu aliații), PNȚ, 32 de mandate iar PNL doar 3.
Cu câteva luni înainte de alegeri, liderii comuniști își exprimaseră încrederea în șansele de câștigare a 70 până la 80% din mandatele de deputat (declarațiile ministrululi justiției Lucrețiu Pătrășcanu și a ministrului afacerilor interne Teohari Georgescu), sau chiar a 90% (Miron Constantinescu, șeful ziarului comunist Scânteia). Fostul ministru de externe Constantin Vișoianu se plângea lui Adrian Holman, ambasadorul britanic la București, că BPD-ul își asiguraseră toate mijloacele pentru a câștiga alegerile prin fraudă.
Perioadele campaniei electorale și a alegerilor propriu zis au fost marcate de violențe și acțiuni de intimidare generală executate de detașamente ale BPD-ului. Mai înainte de alegeri, libertatea de asociere a fost drastic redusă printr-o serie de legi. Groza recunoștea caracterul limitativ al decretelor cu putere de lege inițiate de guvern, dar le considera ca fiind necesare pentru asigurarea ordinei și liniștii în țară.
În realitate, BPD a primit între 44,98% și 47% din voturi, ceea ce contrazicea atât pretențiile guvenului Groza cât și ale opoziției (peste 80% din voturi!). Rezultatul, deși venea la sfârșitul unei campanii caracterizată prin numeroase fraude, ar fi permis celor două partide principale de opoziție să formeze un guvern de coaliție care ar fi avut majoritatea necesară în Parlament.
Rezultatele alegerilor a confirmat intrarea României pe orbita Uniunii Sovietice și apartenența ei efective la blocul răsăritean odată cu izbucnirea Războiului Rece. Pe 19 noiembrie, cele trei partide de opoziței: Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc și facțiunea lui Constantin Titel Petrescu desprinsă din Partidul Social Democrat, au protestat în mod oficial, acuzând guvernul Groza de falsificarea votului.
În lunile care au urmat, comuniștii și-au concentrat acțiunile pe reducerea la tăcere a opoziției și pe câștigarea monopolului puterii.
În vara anului 1947, Afacerea Tămădău a asigurat pretextul pentru eliminarea din viața politică a țărăniștilor și liberalilor, interzise în mod oficial după punerea sub acuzare a lui Iuliu Maniu și judecarea lui într-un proces spectacol. Partidul Național Liberal-Tătărescu, care a început să critice guvernul Groza cam în aceeași perioadă, s-a retras din BPD, dar a fost implicat în scandalul Tămădău, toți liderii săi fiind înlocuiți cu persoane loiale comuniștilor.
Comuniștii i-au absorbit în cele din urmă pe social-democrați, formându-se așa numitul Partid Muncitoresc Român.
......................
completare de la moa... “așa numitul Partid Muncitoresc Român” este stra-stra-stramosu’ FSN-ului lui Ilici, din care iesi actualu’ PSD, neo-bolsevici “romani” cu mercedesuri nemtzesti...